ADRIAN NĂSTASE, ELIBERAT – Aceasta este DECIZIA TRIBUNALULUI BUCUREȘTI. După 265 de zile petrecute după gratii, Adrian Năstase va fi eliberat condiționat. Magistrații de la Tribunalul București au respins luni recursul DNA față de decizia de eliberare a Judecătoriei Sectorului 4, pronunțată luna trecută.
UPDATE 18:52 Prima oprire a lui Năstase după eliberare a fost la un spital privat susțin televiziunile de știri.
UPDATE 18:43 Accident minor. Două mașini din coloana în care Adrian Năstase merge spre casa din Zambaccian, respectiv ambulanța privată și un Mercedes de culoare neagră, s-au ciocnit ușor la puțin timp după plecarea de la Penitenciarul Jilava.
Autoturismul Mercedes a lovit din spate ambulanța, iar după accident a rămas pe loc, cu luminile de avarie pornite. Ambulanța și-a continuat drumul alături de celalalte trei mașini din coloană, informează Mediafax
UPDATE 18:03 Adrian Năstase a plecat de la Penitenciarul Jilava, cu mașina fiului său. Autoturismul a fost urmat de o ambulanță.
UPDATE 18.00 Adrian Năstase a fost eliberat. Fostul premier a părăsit penitenciarul Jilava, spunând doar „ne vedem peste câteva zile și vorbim atunci”.
UPDATE 15:38 Adrian Năstase va fi eliberat condiționat, a decis completul de la Tribunalul București. Fostul premier va ieși de la Jilava în câteva ore.
Tribunalul București trebuie să comunice Penitenciarului Jilava decizia de eliberare condiționată, după care directorul închisorii îl va elibera pe fostul premier.
UPDATE 15.33 Instanța de judecată va pronunța soluția în câteva minute.
UPDATE 14.36 Instanța a rămas în pronunțare. Judecătorii nu au precizat la ce oră vor emite soluția.
UPDATE 14.30 Ședința s-a încheiat. Simpatizanții lui Năstase au aplaudat la final.
UPDATE 14.27 Adrian Năstase: „În penitenciar, am încercat să ajut. Am participat la zeci de conferințe. Am vorbit despre Constituția României și despre Unirea Principatelor. Nu credeam că nu o să fie de ajuns raportul comisie de la Jilava. Am scris șapte cărți în penitenciar. Încercarea DNA de a mă ascunde în penitenciar nu a rezolvat niciuna dintre problemele României. Aveți un rol important. Sper că veți da hotărârea favorabilă.”
UPDATE 14.21 „În țările membre UE, premieri, miniștri au fost condamnați la sentințe cu închisoare cu suspendare. Doar în Ucraina și Albania pemierii au fost condamnați la pușcărie cu executare.”, a declarat Năstase.
UPDATE 14.18 Adrian Năstase: „Unele argumente ale DNA sunt jenante. Nu există o reglementare privind restricționarea dreptului la libera exprimare. Este o premieră când se invocă drept probă postările de pe blogul meu. Curtea Constituțională a decis în hotărârea privind referendumul din vară că președintele poate exprima opinii. Sunt de acord cu asta. DNA cere pentru mine pedeapsa cu închisoarea pentru că am exprimat opinii pe blog. Eu mereu am spus că sunt nevinovat.”
UPDATE 14.11 Adrian Năstase: „Teoria mea în drept internațional se bazează pe o abordare axiologică. Am depus câteva texte scrise despre reforma în Justiție. Ceea ce am criticat eu despre justiție au fost proceduri, dar nu am pus semnul egal între ce s-a întâmplat în dosarul meu și întreaga justiție. Sper că v-ați făcut o anumită părere. Despre programele din penitenciar, probabil în opinia DNA ar fi trebuit să am un program legat de finanțarea campaniilor electorale.”
UPDATE 14.06 Adrian Năstase: „Eu nu cred în coincidențe. După șase ani, Parchetul constată în cazul meu că și-a susținut cauzele la o instanță necompetentă. 2500 de persoane au fost eliberate de Judecătoria Sector 4. Peste câteva zile se împlinesc 10 ani de când guvernul pe care l-am condus și-a asumat răspunderea pe legile anticorupție. De altfel, eu am înființat DNA. E incorect să spună că eu nu recunosc justiția.”
UPDATE 14.03 Adrian Năstase: „Procurorii au încercat tergiversarea eliberării condiționate. În penitenciarul Jilava sunt peste 100 de persoane care așteptau motivarea motivarea recursurilor pentru că DNA are o anumită tactică în cazul meu. O lună în penitenciar costă pentru statul român 500 de euro.”
UPDATE 14.01 Avocații își finalizează pledoariile. În final, Adrian Năstase își va susține cauza.
UPDATE 13.55 Viorel Roș: „Experiența din penitenciar îi va folosi în viață lui Adrian Năstase.”
UPDATE 13.45 Viorel Roș, al treilea avocat al lui Năstase, susține că fostul premier trebuie eliberat și pentru a degreva statul român de cheltuielile generate de încarcerarea acestuia. Avocatul a adăugat că „domnul Năstase are un defect: are un coeficient de inteligență ridicat, asta deranjează. Câți sunt în stare să citească atât cât a scris dl Năstase? El nu are stare, scrie mereu.”
UPDATE 13.40 Adrian Năstase ar fi ajutat un deținut să învețe să citească și a activat la o revistă literară în penitenciar, spun avocații săi.
UPDATE 13.39 Avocatul Ion Cazacu susține că Adrian Năstase s-a comportat exemplar față de sentința dată, dar că are dreptul să comenteze sentința pe care a primit-o.
UPDATE 13.37 Avocatul Ion Cazacu spune că Năstase a fost numit lector în penitenciarul Jilava. „La dezbaterile la care a participat, dl. Năstase a fost numit lector în penitenciar.”
UPDATE 13.34 Avocatul spune că dacă se iau în calcul zilele câștigate pentru munca intelectuală din penitenciar, atunci Adrian Năstase a executat în total 327 de zile. Asta înseamnă că la cele 265 de zile petrecute efectiv se adaugă zilele câștigate prin muncă.
UPDATE 13.30 Avocatul Ion Cazacu își prezintă și el pledoaria pentru eliberarea lui Adrian Năstase. Avocatul spune că mii de persoane au fost eliberate de Judecătoria Sector 4. Avocatul spune că va prezenta dovezile de îndreptare a lui Adrian Năstase. „Recursul denotă mentalitatea de 50 de ani a DNA. Pe atunci condamnații trebuia să mulțumească pentru sentințele primite. DNA, prin atitudinea sa, a transformat acest proces într-unul politic.”, spune avocatul Ion Cazacu.
UPDATE 13.19 Avocatul Liviu Popescu spune că Judecătoria Sector 4 a fost competentă să judece cererea de eliberare a lui Adrian Năstase.
UPDATE 13.06 Avocatul Liviu Popescu spune că recursul DNA nu poate fi admis pentru că procurorul a pus câteva virgule nepotrivite în cererea oficială. „Nu a folosit corect limba română, de aceea vă rog să respingeți recursul”, a declarat Liviu Popescu.
UPDATE 13.04 Procurorul DNA spune că fostul președinte al Franței, Jacques Chirac, după ce a fost condamnat, a declarat că sentința în cazul său arăta că justiția este liberă. „În Franța, nimeni nu și-a permis să spună că este un proces politic. Sistemele juridice din Franța și România sunt similare. Șapte judecători de la Curtea Supremă au decis că este vinovat”, a declarat procurorul.
UPDATE 12.58 Procurorul DNA: „Condamnatul susține că este un deținut politic. El nu regretă că a fost condamnat pentru corupție, ci doar că a fost condamnat cu executare”.
UPDATE 12.45 Procurorul DNA susține recursul, spunând că Judecătoria sectorului 4 nu era competentă să judece cererea de eliberare condiționată. Procurorul spune că Adrian Năstase nu a dat dovadă că s-a îndreptat și nu recunoaște autoritatea justiției. „Inculpatul nu a dat dovezi de îndreptare, iar postările sale de pe blog arată că nu recunoaște autoritatea justiției. Este singurul deținut cu blog din România”.
UPDATE 12:37 Instanța spune că dosarul de la penitenciarul Jilava este conform și a fost aprobat ca probă în dosar.
UPDATE 12:31 Avocatul Viorel Roș spune că în această dimineață au fost depuse la dosar peste 200 de pagini care privesc cererea lui Năstase. Avocații lui Năstase susțin că documentele au fost trimise de un avocat și sugerează că ar avea probleme cu discernământul. Avocații lui Năstase cer înlăturarea acestor documente.
UPDATE 12:24 Adrian Năstase intervine pentru prima dată în ședința de astăzi: „Procurorul a ridicat o problemă corectă, cea legată de ștersături. Este vorba de date personale ale altor deținuți cu care am participat la diverse acțiuni. Cei de la penitenciar au făcut aceste ștersături. Credeam că domnul profesor se va bucura că vom lămuri chestiunile legate de activitatea mea în penitenciar”.
UPDATE 12:20 Instanța a admis ca avocatul Corneliu Liviu Popescu să își prezinte pledoaria de la o tribună similară cu cea folosită de procurorul DNA. Avocatul susține că dosarul de penitenciar al lui Năstase este o copie de la penitenciar.
UPDATE 12:15Procurorul mai arată că la dosar au fost depuse mai multe acte de către avocata Pastin Carmen, care vorbesc despre o serie de acte de corupție.
UPDATE 12:12 Procurorul DNA susține că dosarul de la penitenciar este neconform, că lipsesc pagini din document. „Pe dosar nu există mențiunea ‘conform cu originalul’. Sunt pagini cu ștersături. În practică, dosarul de penitenciar nu este depus de către avocați, ci remis de către penitenciar”, a precizat procurorul DNA.
UPDATE 12:10 Cei care asistă la proces comentează fiecare decizie a procurorului DNA. Instanța a atenționat asistența că va evacua sala dacă nu se păstrează liniștea.
UPDATE 12:07 Ședința de judecată a fost reluată. Printre cei care au venit să-l susțină pe Adrian Năstase se numără și Ristea Priboi.
UPDATE 11:17 Ședința a fost amânată încă o dată, până la ora 12:00.
UPDATE 10:11 Numele judecătoarei Ioana Șipoteanu este menționat în dosarul de corupție al judecătoarelor Viorica Dinu și Antoanela Costache. Presa a mai relatat că soțul judecătoarei Florentina Vasilățeanu, avocat în Baroul București, a fost condamnat pentru trafic de influență.
UPDATE 09:43 Avocații lui Adrian Năstase susțin că procurorii DNA tergiversează judecarea cererii lui Adrian Năstase.
UPDATE 09:38 Ședința a fost suspendată timp de două ore, pentru a delibera pe cererea DNA.
UPDATE 09:37 Completul a intrat în sală. A început ședința de judecată. Procurorii DNA susține că procesul trebuie amânat pentru că la dosar nu a fost depus la timp dosarul de penitenciar al lui Năstase.
UPDATE 09:31 Adrian Năstase a fost adus în sala de judecată. Rudele sale și câțiva simpatianți au aplaudat când acesta a fost depus în boxa acuzaților.
UPDATE 09:21 La proces au venit fiii fostului premier, Andrei și Mihnea Năstase, Codrin Ștefănescu, dar și sora lui Adrian Năstase.
UPDATE 09:00 Completul care judecă cererea de eliberare este format din Șipoteanu Ioan, Balaci Carmen, Vasilățeanu Florentina. Ședința nu a început încă.
UPDATE 08:55 Adrian Năstase a ajuns la Tribunalul București, cu mai bine de jumătate de oră înainte de începerea ședinței de judecată.
UPDATE 07:14 Procesul este programat să înceapă la ora 9:30 (inițial, era trecut pe listă pentru ora 8:30) la Secția II-a Tribunalului București. Inițial, dosarul a fost repartizat unui complet din care făceau parte judecătoarele Viorica Dinu și Antoanela Costache. Cele două judecătoare au fost arestate preventiv pentru corupție la finalul săptămânii trecute.
Tribunalul București judecă, luni 18 martie recursul în cazul cererii de eliberare a fostului premier Adrian Năstase. Pe 12 februarie, Judecătoria Sector 4 a aprobat cererea de eliberare spunând în esență că Năstase poate fi eliberat înainte de termen. În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.
Magistrații Judecătoriei Sector 4 spun în motivarea deciziei privind eliberarea condiționată a lui Adrian Năstase că fostul premier a fost un deținut model și că a stat destul în penitenciar. „Față de cele expuse în cele ce preced, instanța apreciază că timpul executat din pedeapsă este suficient pentru ca deținutul sa își însușească scopul preventiv si educativ al acesteia, astfel încât pe viitor sa nu mai comită si alte fapte infracționale și să poată fi redat societații”, au fost de părere magistrații de la Judecătoria Sector 4
DNA a atacat decizia cu recurs susținând că Adrian Năstase trebuie să mai stea în pușcărie pentru că nu recunoaște autoritatea Justiției și pe care de consecință funcția de reabilitare a pedepsei nu a funcționat. DNA spune că dezbaterile din penitenciar nu pot fi luate în considerare în judecarea eliberări lui Năstase.
Ce a făcut Năstase în penitenciar: 257 de postări pe blog
De când a fost încarcerat și până în prezent Adrian Năstase a publicat pe blogul personal 257 de postări adică a avut cel puțin o postare pe zi. Avocații săi au declarat că Năstase și-a scris postările pe hârtie care mai apoi erau postate pe blog de familie. Penitenciarul Jilava a negat în permanență că Năstase ar avea telefon mobil, tabletă sau laptop în celulă. Procurorii DNA au precizat că Adrian Năstase este singurul condamnat care are blog din penitenciar.
Citește și Cine sunt cele cinci judecătoare care l-au condamnat pe Adrian Năstase în dosarul de corupție Trofeul Calității
Tot în penitenciar Năstase a scris și trei cărți, una despre care susține că ar avea caracter științific. În fișa de caracterizare a deținutului Adrian Năstase, comisia de la Jilava a menționat și activitățile prestate de acesta pentru care a fost recompensat cu 45 de zile reducere a pedepsei de doi ani de închisoare. De la închiderea sa în penitenciar, pe 26 iunie 2012, Năstase a participat la nouă dezbateri și la o conferință.
VEZI AICI CE A FĂCUT NĂSTASE ÎN PENITENCIAR
Cronologia cazului Năstase-Trofeul Calității- un dosar emblemantic pentru corupția din România
16 ianuarie 2009 Adrian Năstase, Irina Jianu și alți patru învinuiți sunt trimiși în judecată în celebrul dosar Trofeul Calității. Năstase este acuzat de DNA că în 2004, a camuflat strângerea de fonduri pentru campania sa electorala prin inițierea unui simpozion. Manifestarea „Trofeul Calității în construcții” a fost organizată de Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), iar taxele de participare încasate (peste 1,6 milioane de euro) au ajuns la patru companii controlate de doi dintre apropiații familiei Năastase. De aici, banii au plecat, mai departe, spre o firmă care a prestat diverse servicii în campania prezidențială a liderului social-democrat.
30 ianuarie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție: Adrian Năstase este condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, ceilalți cinci inculpați – câte 7 ani de închisoare. Condamnarea pe fond a fost dispusă de judecătorii Ionuț Matei și Ioana Bogdan.
28 martie 2012 Curtea Supremă emite motivarea deciziei de fond. Pe cele 150 de pagini ale motivării, judecătorii descriu în detaliu și făcând referire la probe de ce Adrian Năstase este vinovat și de ce trebuie să fie trimis în închisoare. „Corupția clasei politice din România, personificată cel puțin la nivelul anului 2004 de inculpatul Năstase Adrian, reprezintă un fenomen care nu mai poate fi tolerat de către societatea românească, justiția fiind obligată să riposteze cu fermitate ori de câte ori are de-a face cu un asemenea caz, ca o dovadă că statul de drept nu este o chestiune iluzorie, ci funcționează în beneficiul propriilor cetățeni”, scrie în motivarea juecătorilor
20 iunie 2012 ora 18:45 Curtea Supremă decide definitiv că Adrian Năstase este vinovat și menține condamnarea din fond, adică 2 ani de închisoare cu executare. Adrian Năstase nu era în sala de judecată la pronunțarea sentinței.
În aceeași seară, Adrian Năstase ar fi încercat să se sinucidă în locuința sa de pe strada Zambaccian. Polițiștii veniți să îl ridice au intervenit, iar tentativa nu s-a concretizat. Adrian Năstase a fost cazat la Spitalul Floreasca, iar în cazul său instanțele au stabilit ulterior că cele șase zile petrecute acolo reprezintă detenție, adică echivalează cu zilele petrecute în spatele gratiilor.
26 iunie 2012 Adrian Năstase este transportat în Spitalul Penitenciar Rahova unde a primit și numărul de deținut N0049. O perioadă Năstase a fost transportat între penitenciarul Jilava și Rahova. Ce mai mare parte a pedepesei de până acum a ispășit-o în penitenciarul Jilava.
4 ianuarie 2013 O comisie a Penitenciarului Jilava a decis că Adrian Năstase poate fi eliberat condiționat pentru că ar fi executat o treime din pedeapsă și pentru că a participat la dezbteri in închisoare.
12 februarie 2013 Judecătoria Sector 4 aprobă cererea de eliberare condiționată, dar DNA atacă deczia cu recurs astfel că rămâne ca Tribunalul București să decidă definitiv dacă Năstase va fi sau nu eliberat.
De ce ar putea fi eliberat Năstase înainte de termen
Astfel, potrivit legislației, fostul premier și lider al PSD poate fi eliberat condiționat după ce petrece 8 luni în detenție pentru că are peste 60 de ani. Dosarul lui Adrian Năstase a fost evaluat de o comisie din cadrul penitenciarului. Acestă comisie este condusă de un judecător și este formată din: „directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, medicul penitenciarului, șeful serviciului socio-educativ și un consilier din cadrul serviciului de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor, în a cărui circumscripție teritorială se află penitenciarul, desemnat anual de directorul serviciului, psihologul și educatorul implicați în programul de reintegrare socială a persoanei condamnate”.
Cum va fi eliberat Năstase dacă instanța aprobă liberarea condiționată
Dacă Tribunalul București va decide să-l lase în libertate pe Năstase acesta nu va pleca acasă din sala de judecată. Cel mai probabil după sedința de judecată el va fi dus la Jilava unde va aștepta pronunțarea. După pronunțare instanța anunță penitenciarul soluția. Punerea în libertate se face numai de către directorul penitenciarului. Potrivit procedurilor, Năstase va fi din nou examinat medical. Penitenciarul îi va înmâna biletul de eliberare după care Năstase va restitui penitenciarului bunurile pe care le-a primit, adică vestimentația de condamnat, pături, etc. În final, el este condus pe poarta penitenciarului.